Header image AMBASADA REPUBLICII INDONEZIA  
line decor
          
home
 
line decor

Bucharest
Click for Bucharest, Romania Forecast
Jakarta
Click for Jakarta Soekarno-Hatta, Indonesia Forecast
 
 


 

 
 
 
Istoria Indoneziei

VREMURI STRAVECHI

Indonezia înca nu exista în perioada Palocena ( 70 milioane ani î.e.n.), Eocena ( 30 milioane ani î.e.n.), Oligocena ( 25 milioane ani î.e.n.) si Miocena ( 12 milioane ani î.e.n.). Se crede ca Indonezia a existat în perioada Pleistocena ( 4 milioane ani î.e.n.), când era legata de actuala Asie continentala. În timpul acestei perioade si-au facut aparitia primii oameni, iar Omul Java a mostenit actualul teritoriu al Indoneziei. Omul Java, numit Pithecanthropus Erectus de catre Eugene Dubois, care a gasit fosile pe insula Java, a fost primul locuitor al Indoneziei.
Când nivelul marii a crescut ca urmare a topirii ghetii din nordul continentelor Europa si America, au rasarit multe insule, inclusiv arhipelagul indonezian. În timpul acestei perioade (3000-500 î.e.n.) teritoriul Indoneziei era locuit de popoarele migratoare sub-mongoloide din Asia care ulterior s-au amestecat cu indigenii. Mult mai târziu (1000 î.e.n.) au avut loc amestecuri cu popoarele migratoare Indo-Ariene din sudul Asiei - India.
Primii indieni migratori au sosit din Gujarat, India de Sud-Est, în timpul primei ere crestine.
În perioada Caka din Indonezia a fost introdusa limba sanscrita si scrierea Pallawa de catre Printul Indian Aji Caka (78 e.n.). Se folosea si scrierea Devanagari a limbii sanscrite, asa cum reiese din inscriptiile antice în piatra si arama (paracasthies) dezgropate. Limba si scrisul au fost adoptate si numite limba Kawi si au fost incluse cuvinte si fraze derivate din javaneza.
Între India de Sud si Indonezia s-au stabilit relatii comerciale timpurii. Sumatra se numea pe atunci Swarna Dwipa - "insula de aur", Java se numea Java Dwipa - "insula orezului". Între regatul hindus din Crivijaya - Sumatra si Nalanda - India de Sud nu s-a dovedit a fi existat schimburi religioase si culturale. Mai târziu, acestea au întretinut relatii diplomatice si chiar comerciale.
Afluxul de indieni a continuat în secolele I-VII e.n. Religia hindusa s-a raspândit treptat si fara conflicte în întreg arhipeleagul. Aceasta a fost adoptata de catre toate paturile sociale în Java, dar numai de catre paturile superioare în celelalte insule.

Sus


PERIOADA REGATELOR HINDUSE

Multe regate bine organizate, cu un grad ridicat de civilizatie au fost conduse de catre regi indigeni care au adoptat religia hindusa sau budista. Aceasta explica de ce aceasta perioada este numita în istorie Perioada Regatelor Hinduse. Aceasta perioada a durat din timpuri stravechi pâna în secolul XVI e.n. Deoarece cultura si civilizatia rezultate din religiile hindusa si budista s-au îmbinat cu elemente ale culturii locale, aceasta perioada a mai fost numita si Perioada Hindusa-Indoneziana.
Au fost introduse elemente de cultura si traditie indiana, cum ar fi monarhia ca sistem de guvernare, sistemul familial, organizarea trupelor militare, literatura, muzica, dansul, arhitectura, practicile si ritualurile religioase, chiar si divizarea muncitorilor în caste sau varnas. Operele literare hinduse cunoscute sub numele de Veda, precum si poemele epice "Mahabharata" si "Ramayana" au fost de asemenea facute cunoscute prin wayang sau spectacolele cu umbre, înca foarte populare în multe parti ale Indoneziei de astazi.
Primii indieni budisti au sosit în Indonezia în secolele I-II e.n. Acestia au adus cu ei budismul, cu cele doua secte ale sale: Hinayana si Mahayana. Cea din urma s-a dezvoltat mult în secolul VIII e.n.
Odata cu raspândirea budismului în China, multi pelegrini chinezi au navigat spre India prin strâmtoarea Malacca. În drumul lor, unii s-au oprit si au ramas temporar în Indonezia pentru a învata mai multe despre budism. În anul 144 e.n., un sfânt budist chinez, Fa Hsien, a fost prins într-o furtuna si a acostat în Java-Dwipa sau insula Java, unde a ramas timp de cinci luni. Partea de nord a insulei era condusa pe atunci de un împarat hindus indonezian numit Kudungga. Kutai, aflat pe insula Borneo, a fost condus succesiv de regii hindusi Devawarman, Aswawarman si Mulawarman.
Când geograful si exploratorul grec Ptolemeu din Alexandria a scris despre Indonezia, a numit-o fie insula Java, fie Sumatra "abadiou". Cronicile sale descriau Java ca fiind o tara cu un bun sistem de guvernare si agricultura, navigatie si astronomie avansata. A fost mentionat chiar si procesul de imprimare a materialului "batik", pe care localnicii îl cunosteau deja. Acestia mai faceau vase din metal, foloseau sisteme de masurare si monedele inscriptionate.
Cronicile chineze din anul 132 e.n. descriau existenta unei regiuni diplomatice între Java-Dwipa si China.
Cerneala si hârtia se foloseau deja în China din secolul II e.n. Pe la 502 e.n. analele chineze mentionau existenta Regatului budist Kanto Lim, în Sumatra de Sud, probabil în apropiere de actualul Palembang. Era condus de Regele Gautama Subhadra si mai târziu de fiul acestuia, Pyrawarman din Vinyawarman, care a stabilit relatii diplomatice cu China. Din cauza dificultatii de pronunctie, ceea ce chinezii numeau "Kanto Li" era probabil Crivijaya, un puternic regat budist. În drum spre India, pelegrinul chinez budist I Tsing a vizitat Crivijaya în 671 e.n. pentru a studia limba sanscrita. S-a întors 18 ani mai târziu, în 689 e.n., când Crivijaya era centrul de învatarea budismului, unde studiau filozofi ca Sakyakirti, Dharmapala si Vajabudhi.
Regatul avea relatii diplomatice cu regatul sud-indian Nalanda. Biserica? din Crivijaya a construit o scoala pe teritoriul sau, unde indienii puteau învata cum sa faca statui din bronz si unde puteau sa-si largeasca cunostintele de filozofie budista. Odata cu raspândirea budismului, influenta regatului Crivijaya s-a raspândit în multe alte parti ale arhipeleagului.
Un alt regat budist cunoscut a fost Cailendra în Java Centrala. Era condus de regi din dinastia Cailendra. În perioada cât acestia au fost regi (750-850 e.n.), a fost construit renumitul templu budist Borobudur. În 772 e.n. au fost construite alte temple budiste. Acestea includ templele Mendut, Kalasan si Pawon. Toate aceste temple sunt în prezent conservate ca obiecte turistice în apropiere de orasul Yogyakarta. Regatul Cailendra a fost cunoscut pentru puterea sa navala si comerciala, pentru arta si cultura prospera. În 778 e.n. a fost scris un ghid de cântat în cor, cunoscut sub numele de Chandra Cha-ana.
Una dintre inscriptiile în piatra în limba Pallawa din 732 e.n. mentiona numele Regelui Sanjaya, identificat ulterior a fi Regele din Mataram, un regat care a înlocuit Cailendra în Java Centrala.
Templul Prambanan, dedicat Lordului Civa, a fost început în 856 e.n. si terminat în 900 e.n. de catre Regele Daksa. Temple Civa timpurii au fost construite în 675 e.n. în lantul muntos Dieng, la sud-est de Medang Kamolan, capitala Regatului Mataram.
În Java de Vest existau regatele Galuh, Kanoman, Kuningan si Pajajaran. Ultimul a fost fondat de catre Regele Purana si avea capitala la Pakuan. Acesta a înlocuit Regatul Galuh. Mai târziu au existat regatele Taruma Negara, Kawali si Parahyangan Sunda.
La sfârsitul secolului XIII, Imperiul Crivijaya a început sa decada ca rezultat al divizarii statelor vasale si al atacurilor frecvente din partea Regatului sud-indian Chola si a Regatului Majapahit. Pâna la urma, Imperiul Crivijaya a fost cucerit complet de Regatul Majapahit, cu sprijinul Regelui Aditiawarman al Regatului Malayu.
Mai înainte, Regatul Majapahit a cucerit Regatul Jambi din Sumatra de Est si, extinzându-si expansiunea de-a lungul râurilor, a anexat în final Regatul Pagar Ruyung în Sumatra de Vest. Astfel, întreaga Sumatra a ajuns sub conducerea Regatului Majapahit.
Între timp, din motive necunoscute, puternicele regate din Java Centrala au disparut din analele istoriei si a aparut un regat nou si prosper în Java de Est. Regele Balitung, care a domnit între 820 si 832 e.n., a reusit sa uneasca regatele din Java Centrala si de Est. Disparitia înregistrarilor istorice a fost probabil cauzata de un dezastru natural sau de o epidemie.
La sfârsitul secolului al X-lea (911-1007 e.n.), puternicul Regat Singasari s-a ridicat în Java de Est sub conducerea Regelui Dharmawangsa. Acesta a sistematizat legi si a tradus în javaneza poemul epic "Mahabharata" si filozofia sa de baza, asa cum reiese din documentul Bhisma Parva. A mai comandat 12 traduceri din Cartea Sfânta hindusa, Bhagavat Gita.
Între timp, insula Bali se afla sub conducerea Regelui Airlangga, cunoscut drept un conducator întelept si puternic. Acesta a pus sa se constuiasca apeducte pe râul Brantas, care se mai folosesc si astazi. Înainte de a muri în 1409 e.n., a divizat regatul sau în regatele Janggala si Daha sau Kediri. Acestea au fost conduse de cei doi fii ai sai.
Sub conducerea lui Airlangga a înflorit literatura. Nuvelele Panji scrise în aceasta perioada sunt renumite si astazi. Acestea sunt predate la facultatile de arta din cadrul universitatilor din Tailanda, Cambodgia si Malaezia.
Regele Jayabaya din Kediri, 1135-1157, a scris o carte în care a prezis caderea Indoneziei. În consecinta, a scris el, tara va fi condusa de o rasa alba, apoi de una galbena. Prezicere sa s-a adeverit prin stapânirea coloniala olandeza si ocuparea tarii de catre japonezi în timpul Razboiului Mondial. Totusi, Jayabaya a mai prezis si faptul ca Indonezia îsi va recâstiga pâna la urma independenta. În timpul perioadei de aur a Regatului Kediri au fost scrise multe alte opere literare, inclusiv varianta javaneza a operei Maharabharata de catre Mpu (Sfântul) Sedah si fratele sau Mpu Panuluh. Opera a fost publicata în 1157.
Regatele din Java de Est au fost urmate apoi de Regatul Majapahit, condus mai întâi de Printul Wiiaya, cunoscut si sub numele de Regele Kartarajasa.
Împaratul Moghul, Kubilai Khan a încercat sa invadeze Regatul Majapahit. Totusi, trupele sale au fost înfrânte si respinse spre navele lor. Majapahit a devenit un imperiu puternic si a cucerit RegatulCrivijaya din Sumatra de Sud. Dupa cum am mai mentionat, acest regat fusese atacat de Regatul indian Chola.
Sub conducerea Regelui Hayam Wuruk, Imperiul Majapahit a devenit cel mai puternic regat din istoria Indoneziei. Avea teritorii dependente la distante mari fata de granitele sale din actualul arhipelag., cum ar fi Champa în Vietnamul de Nord, Cambodgia si Filipine (1331-1364). Regele Hayam Wuruk, cu abilul sau premier, Gajah Mada, a reusit sa uneasca treptat întreg arhipelagul sub numele de Dwipantara.
În tipul perioadei de aur a Regatului Majapahit au fost scrise multe oepere literare. Printre acestea se numara "Negara Kertagama", scrisa de renumitul autor Prapancha (1335-1380). În anumite parti din carte sunt descrise relatiile diplomatice si economice dintre Regatul Majapahit si numeroase tari din Asia de Sud-Est, inclusiv Myanmar, Tailanda, Tonkin, Annam, Cambodgia si chiar India si hina. Alte lucrari au fost scrise în Kawi, limba veche javaneza: "Pararaton", "Arjuna Wiwaha", "Ramayana" si "Sarasa Muschaya". Aceste lucrari au fost traduse ulterior în limbile moderne europene în scop educational.

Sus


PERIOADA REGATELOR ISLAMICE

Comerciantii musulmani din Gujarat si Persia au început sa viziteze Indonezia în secolul 13 si au stabilit relatii comerciale între aceasta tara si India si Persia. În plus, ei au propovaduit islamul printre indonezieni, mai ales în zonele litorale din Java, cum ar fi Demak. Într-o etapa ulterioara au influentat si convertit chiar si regi hindusi la islam, primul dintre acestia fiind Sultanul din Demak. Acest Sultan musulman a propagat ulterior islamul înspre vest, spre Cirebon si Banten, precum si spre est, de-a lungul coastei de nord a insulei Java, spre Regatul Gresik. A sfârsit prin a destrama puternicul Regat Majapahit (1293-1520).
Dupa caderea Regatului Majapahit, islamul s-a raspândit în continuare spre est, unde erau stabilite Sultanatele Bone si Goa din Sulawesi. De asemenea, sub influenta islamului mai erau Sultanatele Ternate si Tidore din Maluku.
În nordul Javei, aceasta religie s-a raspândit în Banjarmasin - Borneo si mai înspre vest, în Sumatra, unde deja erau convertite Palembang, Minangkabau (Sumatra de Vest), Pasai si Periak.
Între timp, descendentii aristocratiei din Regatul Majapahit, studentii religiosi si cei din castele superioare s-au retras prin Java de Est, peninsula Blambangan spre insula Bali si Lombok. Într-o perioada ulterioara totusi, zona de est din Lombok a fost convertita la islam, care a fost raspândit în cadrul insulei prin Orasul Makassar din sudul Sulawesi, numit acum Ujungpandang.
Capitala Regatului Pajajaran din Java de Vest era Sunda Kelapa ( 1300 e.n.). Se afla pe locul actualei capitale a Indoneziei, Jakarta. În 1527, Sunda Kelapa a fost cucerita de Falatehan si comandantul trupelor islamice al Sultanatului Demak. Dupa aceasta cucerire, orasul a fost redenumit Jaya Karta, însemnând "marele oras", aceasta fiind originea actualului nume, Jakarta. Falatehan a înfrânt de asemenea portughezii, care au încercat sa cucereasca orasul.

Sus


PORTUGHEZII ÎN INDONEZIA

În cautarea de mirodenii, portughezii au sosit în Indonezia în 1511, dupa ce au cucerit Regatul Islamic Malacca din Peninsula Malay. Au fost urmati de spanioli. Ambele popoare au început sa propage crestinismul si au avut cel mai mare succes în Maluku, cunoscut si sub numele de Moluccas.

Sus


ÎNCEPUTUL COLONIALISMULUI OLANDEZ

Între timp, olandezii au început cautarile dupa mirodeniile indoneziene pentru a le vinde pe piata europeana cu un profit mare. Pentru a organiza mai bine comertul si pentru a-l face mai eficient, au înfiintat Compania Olandeza India de Est (VOC) în 1602. Pentru a-si proteja flota comerciala de atacurile piratilor, au adus flota olandeza de razboi.
Dupa nationalizarea VOC în 1799, Guvernul olandez a controlat teritoriile vitale ale tarii. Locuitorii acestor teritorii au fost obligati sa predea produsele agricole comerciantilor olandezi. Acesta a fost începutul colonialismului olandez în Indonezia. Sunda Kelapa a fost redenumit Batavia.
Între timp, Regatul Hindus Mataram a fost convertit la islam si era condus de Sultanul Musulman Agung Hanyokrokusumo. Acesta a sporit puterea politica a statului si a sustinut arta si cultura. În 1633 a introdus calendarul islamic javanez.
Sultanul Agung avea un inamic puternic în olandezi. În 1629 si-a trimis trupele sa atace Batavia, dar au fost alungati de trupele Guvernatorului General Jan Pieterszoon Coen.
Dupa cucerirea Ambonului din Moluccas în 1605 si a Insulei Banda în 1623, olandezii si-au asigurat monopolul comertului în insulele mirodeniilor. A fost stabilita politica exploatarii nemiloase prin tactica "divide si condu". În acest mod a fost paralizat treptat comertul între insule, cum ar fi cel între Makassar, Aceh, Mataram si Banten, precum si comertul extern. Indonezia a ajuns o tara agrara care furniza produse pietelor europene. În acelasi timp, olandezii au adoptat asa-numita politica a usilor deschise spre China pentru a putea servi ca intermediari în comertul cu Indonezia.

Razboiul împotriva olandezilor

Sultanul Hasanuddin din Goa a pornit razboi împotriva olandezilor în 1666. Dar a fost înfrânt si Goa a devenit stat vasal al VOC în conformitate cu tratatul de la Bunggaya din 1667.
Printul Trunojoyo din Madura a luptat si el împotriva olandezilor, dar a fost înfrânt si ucis în 1680.
Pentru a reîntari monopolul mirodeniilor în Moluccas, olandezi au pornit notoriile expeditii Hongi, prin care au ars gradinile de cuisoare ale locuitorilor, pentru a elimina productia în exces, care a redus pretul cuisoarei pe pietele europene. În aceste expeditii revoltatoare au fost comise nenumarate atrocitati împotriva locuitorilor care-si aparau culturile.
În 1740 olandezii au înabusit o revolta în Jakarta, pornita de chinezii nemultumiti, carora li s-au alaturat mai târziu si indonezienii. Au fost masacrati 10000 de chinezi.
Regatul Mataram a început sa decada dupa ce a fost divizat de VOC în Principatele Yogyakarta si Surakarta. Totusi, managementul eronat si coruptia au dus la falimentarea VOC si, la data de 31 decembrie 1799, toate teritoriile sale din Indonezia au încaput sub stapânirea Administratiei olandeze din Batavia.

Sus


STAPÂNIREA TEMPORARA BRITANICA

În 1814 englezii au sosit în Indonezia si au construit Fortul York în Bengkulu, pe coasta de vest a Sumatrei. Ulterior a fost redenumit Fortul Marlborough.
În timpul razboaielor napoleoniene din Europa, când Olanda a fost ocupata de Franta, Indonezia a ajuns sub stapânirea Companiei Britanice India de Est (1811-1816). Sir Thomas Standford Raffles a fost numit Locotenent Guvernator General în Java si teritoriile dependente. Acesta era subordonat Guvernatorului General din Bengal, India.
Raffles a introdus autoguvernarea partiala si a abolit comertul cu sclavi. În acele vremuri, sclavii erau capturati si comercializati de catre straini.
De asemenea, a introdus sistemul de arenda, înlocuind astfel neplacutul sistem agricol fortat olandez, prin care recoltele erau predate Guvernului.
Borobudur si alte temple au fost restaurate si au fost întreprinse cercetari. Raffles a scris renumita sa carte "Istoria Insulei Java", în care a descris cultura si civilizatia dezvoltata din Java.
În timpul dominatiei britanice din Sumatra (1814-1825), William Marsden a scris o carte similara despre istoria Sumatrei, care a fost publicata în 1889.
Dupa caderea lui Napoleon si sfârsitul ocupatiei franceze din Olanda, britanicii si olandezii au semnat la 13 august 1814 la Londra o conventie prin care se stipula ca teritoriile coloniale olandeze datând din 1803 pâna în acele vremuri trebuiau returnate Administratiei olandeze din Batavia. Astfel, arhipelagul indonezian a scapat în 1815 de dominatia britanica.

Sus


REVENIREA STAPÂNIRII OLANDEZE

Curând, olandezii si-au intensificat dominatia coloniala. Dar acest fapt nu a facut decât sa stârneasca revolte raspândite pentru cucerirea libertatii. Totusi, aceste revolte au fost oprimate una dupa alta.
Mentionam doar câteva dintre acestea: Thoman Matulessy, alias Pattimura, a pornit o revolta împotriva olandezilor în Moluccas (1816-1818). Printul Diponegoro din Mataram a condus Razboiul din Java din 1825 pâna în 1830. Din nou, a fost vorba despre o lupta apriga pentru libertate. Tuanku Imam Bonjol a condus Razboiul Padri din Sumatra de Vest, în timp ce Teuku Umar a condus Razboiul Aceh din Sumatra de Nord (1873-1903). Regele Sisingamangaraja al locuitorilor Batak a pornit o revolta împotriva olandezilor în 1907. În 1908, încercarea olandezilor de a ocupa Bali a fost înfrânta de Regele Udayana. Au mai fost revolte în Goa, Sulawesi de Sud si Kalimantanul de Sud.

Sus


MISCARILE NATIONALISTE

Când toate aceste razboaie regionale pentru independenta au esuat, nationalistii indonezieni au început sa se gândeasca la o lupta mai organizata împotriva colonialismului olandez.
Miscarea a început cu fondarea la 20 mai 1908 a organizatiei Boedi Oetomo, care, în traducere literara înseamna "conducere nobila". Aceasta organizatie a intelectualilor indonezieni a avut initial scopuri educatonale, dar ulterior acestea au devenit politice. A fost inspirata de victoria Japoniei împotriva Rusiei în 1901, care de asemenea a impulsionat miscari nationaliste în multe regiuni din Indonezia. Fondatorul organizatiei Boedi Oetomo a fost Dr. Soetomo care, în acele vremuri, era student la STOVIA, institutie de formare a ofiterilor medicali indonezieni. Dr. Soetomo a fost influentat de Dr. Wahidin Soedirohoesodo si sprijinit de Gunawan si Suradji.
În 1912, Haji Samanhudi si altii au fondat Sarekat Dagang Islam, Asociatia Comerciantilor Musulmani. Scopul acesteia a fost la început sa impulsioneze si sa promoveze interesele afacerilor indoneziene în Indiile Olandeze de Est. Totusi, în 1912 aceasta organizatie a oamenilor de afaceri din patura de mijloc s-a transformat într-un partid politic si a fost redenumit Sarekat Islam sub conducerea H.O.S. Tjokroaminoto, Haji Agoes Salim si altii.
În 1912 a fost înfiintata o organizatie progresista musulmana, Muhammadiyah, de catre K.H. Akhmad Dahlan în Yogyakarta, pentru reforme sociale si economice.
În luna decembrie a aceluiasi an a fost fondat Partai Indonesia de catre Douwes Dekker, mai târziu numit Setiabudi, împreuna cu Dr. Tjipto Mangunkusumo si Ki Hajar Dewantoro. Obiectivul partidului era de a lupta pentru independenta totala a Indoneziei. Toti cei trei lideri ai partidului au fost exilati de catre Guvernul colonial în 1913.
În 1914 trei nationalisti olandezi - Sneevliet, Baars si Brandsteder au introdus comunismul în Indiile de Est.
În mai 1920 Sarikat Islam a fost împartit în aripa de dreapta si cea de stânga, cea din urma urmând sa devina Partai Komunis Indonesia (PKI, Partidul Comunist Indonezian) sub conducerea lui Semaun, Darsono, Alimin, Muso si altii.

Consiuliul Popular lipsit de putere sau Volksraad

În 1916 Sarikat Islam a tinut prima Conventie în Bandung si a hotarât sa solicite autoguvernarea Indoneziei în cooperare cu olandezii. Când Sarikat Islam a solicitat o parte din puterea legislativa în colonie, olandezii au raspuns prin a înfiinta Volksraad în 1918, care de fapt era un Consiliu Popular lipsit de putere, cu statut de sfatuitor.
Reprezentantii indonezieni în Consiliu au fost alesi indirect prin consilii regionale, dar unii membri erau numiti de oficialii coloniali.
Volksraad a devenit ulterior o adunare semi-legislativa. Printre membri sai s-au numarat lideri nationalisti proeminenti, cum ar fi Dr. Tjipto Mangunkusumo, H.O.S. Tjokroaminoto, Abdul Muis, Dr. G.S.S.J. Ratulangi, M.H. Thamrin, Wiwoho, Sutardjo Kartohadikusumo, Dr. Radjiman si Soekardjo Wiryopronoto.
Sub presiunea nelinistii socale din Olanda la sfârsitul Primului Razboi Mondial, olandezii au promis ratificarea autoguvernarii indonezienilor. Aceasta a fost cunoscuta sub denumirea de "promisiunea din noiembrie". Nu s-au tinut de cuvânt.
În afara de Volksraad, mai exista Raad van Indie "Consiliul Indiilor", ai carui membri erau alesi de catre Guvern. Achmad Djajadiningrat si Sujono au fost printre putinii membri indonezieni ai acestui Consiliu.

Restângerea Libertatilor Civile

În 1923, deteriorarea conditiilor economice si intensificarea grevelor au determinat guvernul colonial sa restrictioneze drastic libertatile civile indoneziene si sa instituie amendamente la legile coloniale si la codul penal. Au fost restrictionate libertatea adunarilor, a exprimarii orale si în scris.

Dezvoltarea Organizatiilor Indoneziene

În ciuda restrictiilor politice, la 3 iulie 1922 Ki Hajar Dewantoro a fondat Taman Siswa, o organizatie pentru promovarea educatiei nationale.
În 1924, a fost înfiintata Asociatia Studentilor Indonezieni, "Perhimpunan Mahasiswa Indonesia" de catre Drs. Mohammad Hatta, Dr. Sukiman si altii. Aceasta organizatie a devenit forta motrica a miscarii nationaliste pentru câstigarea independentei.
Partidul Comunist Indonezian (PKI) a organizat revolte împotriva Guvernului colonial în noiembrie 1926 în Java de Vest si în ianuarie 1927 în Sumatra de Vest. Dupa înabusirea acestora, Guvernul a exilat multi lideri non-comunisti în Tanah Merah, pe care olandezii îl numeau "Boven Digul" în Irian Jaya. Dr. Tjipto Mangunkusumo a fost exilat în Bandaneira.
În februarie 1927, Mohammad Hatta, Achmad Soebardjo si alti membri ai Miscarii Indoneziene au participat la prima Conventie Internationala a "Ligii Împotriva Imperialismului si Opresiei Coloniale" din Bruxelles, împreuna cu Jawaharlal Nehru si multi alti lideri nationalisti proeminenti din Asia si Africa.
În iulie 1927, Soekarno, Sartono si altii au format Partidul Nationalist Indonezian (PNI), care a adoptat Bahasa Indonesia ca limba oficiala. Acest partid a adoptat o politica militanta a non-cooperarii cu Guvernul ca rezultat al conflictului fundamental de interese dintre nationalismul indonezian si colonialismul olandez.
În acelasi an, miscarea nationalista din întreaga Indonezie a fost organizata de tineretul si femeile din Indonezia pentru a înlocui organizatiile anterioare, bazate pe regionalism. Exemplu "Tineretul Java", "Tineretul Sumatra" si "Tineretul Ambon".
La 28 octombrie 1928, delegatii la al doilea Congres al Tineretului Indonezian din Jakarta au jurat supunere "unei singure tari, unei singure natiuni si unei singure limbi, Indonezia".
Între timp, a fost înfiintata Facultatea Tehnica în Bandung în 1920 si a fost deschisa Facultatea de Drept în Jakarta pentru a înlocui fosta {coala de Drept. Facultatea de Medicina a fost deschisa în Jakarta în 1927 pentru a înlocui fosta {coala Medicala. Cu exceptia Facultatii Tehnice din Bandung, toate facultatile din Jakarta au fost reunite în cadrul Universitatii din Indonezia în 1964, în Indonezia independenta.
Îngrijorate de dezvoltarea simtului libertatii nationale, autoritatile coloniale l-au arestat pe liderul PNI, Soekarno, în decembrie 1929. Acest lucru a dus la proteste larg raspândite ale indonezienilor.
În 1930 lumea se afla în pragul crizei economice si financiare. Impactul drastic al crizei a fost resimtit în India, tara care producea materie prima. Guvernul colonial a raspuns printr-o politica strica de buget care a agravat conditiile economice si sociale.
Alti doi lideri ai PNI - Gatot Mangkupradja si Maskun Supriadinata - au fost arestati si judecati de Tribunat pentru complot împotriva Guvernului. Soekarno a fost eliberat în septembrie 1931, dar a fost exilat în august 1933. A ramas în custodie olandeza pâna la invazia japonezilor în 1942.
În ianuarie 1931, Dr. Soetomo a fondat Persatuan Bangsa Indonesia, Partidul Unitatii Indoneziene. Obiectivul sau a fost acela de a îmbunatati statutul social al poporului indonezian.
În luna aprilie a aceluiasi an, PNI a fost abandonat. Sartono, LLM a format un nou partid care a fost numit Partai Indonesia, Partidul Indonezian. Ideologia sa era nationalismul, iar scopul - independenta.
Tot în 1931, Sutan Syahrir a format Pendidikan Nasional Indonesia. Cunoscut ca noul PNI, acesta avea ca scop eductia nationala. Mohammad Hatta a aderat la acesta organizatie.
În 1933 a izbucnit o revolta pe nava de razboi olandeza "De Zeven Provincien", pentru care au fost tinuti raspunzatori nationalistii indonezieni. În urmatorul an Sutan Syahrir, Mohammad Hatta si alti lideri nationalisti au fost arestati si exilati pâna în 1942.
În 1935, Soetomo a fuzionat Persatuan Bangsa Indonesia si Boedi Oetomo pentru a forma Partai Indonesia Raya (Parindra). Scopul fundamental al acestui partid era independenta Marii Indonezii.

Petitia Indoneziana

În iulie 1936, Sutardio a prezentat în cadrul "Volksraad" o petitie în care cerea o mai mare autonomie pentru Indonezia. Aceasta petitie a fost respinsa de Consiliul dominat de olandezi.
În 1937 Dr. A.K. Gani a initiat Miscarea Populara Indoneziana, Gerakan Rakyat Indonesia, bazata pe principiile nationalismului, independentei sociale si auto-determinarii.
În 1939, Federatia Politica a Întregii Indonezii, GAPI, a solicitat înfiintarea unui Parlament Indonezian. Aceasta petitie a fost respinsa de Guvernul olandez în 1940.
GAPI a mai solicitat un serviciu militar indonezian cu scopul de a apara tara pe timp de razboi. Din nou, a fost refuzat, chiar daca exista pericolul izbucnirii celui de-al doilea Razboi Mondial. În acea perioada aveau loc miscari larg raspândite pentru reforme fundamentale si progresiste în colonii si statele dependente din Asia.

Sus


OCUPATIA JAPONEZA

Dupa atacul asupra Pearl Harbor din Hawaii, fortele japoneze s-au mutat spre sud pentru a cuceri mai multe state din Asia de Sud-Est. Dupa ce a cazut Singapore, au invadat Indiile Olandeze de Est, iar armata coloniala s-a predat în martie 1942.
Soekarno si Hatta au fost eliberati. Japonezii au început campania pentru ceea ce ei numeau "Marea Zona de Coprosperitate din Asia de Est". Dar indonezienii si-au dat seama curând ca acasta nu era decât un camuflaj pentru imperialismul japonez în locul colonialismului olandez.
Pentru a sluji cauza independentei Indoneziei, Soekarno si Hatta au simulat cooperarea cu autoritatile japoneze. În realitate, liderii nationalisti indonezieni au organizat subversiv insurectii în Blitar (Java de Est), Tasikmalaya si Indramayu (Java de Vest), precum si în Sumatra si Kalimantan.
Sub presiunea celui de-al patrulea Razboi Pacific, unde liniile lor de aprovizionare erau întrerupte si a intensificarii insurectiilor indoneziene, japonezii au acceptat pâna la urma ca steagul rosu si alb sa fie arborat ca stag national indonezian. A fost recunoscut "Indonesia Raya" ca imn national si Bahasa Indonesia ca limba nationala. Astfel s-a împlinit cererea tineretului din 1928.
În urma solicitarilor insistente, japonezii au acceptat sa cedeze indonezienilor administratia civila a tarii. Aceasta a fost o ocazie de aur pentru ca liderii nationalisti sa pregateasca proclamarea independetei Indoneziei.

Sus


NASTEREA REPUBLICII

Republica Indonezia a fost proclamata la 17 august 1945, odata cu proclamarea independentei, la câteva zile dupa ce japonezii s-au predat aliatilor. Pancasilla a devenit baza ideologica si filozofica a Republicii si, la 18 august 1945, a fost adoptata Constitutia ca lege de baza a tarii.
Conform Constitutiei, tara este condusa de un Presedinte care este si {eful Executivului. Acesta este asistat de un Vicepresedinte si de un cabinet de ministri.
Suveranitatea poporului este încredintata Adunarii Populare Consultative (MPR). Presedintele este responsabil în fata MPR. Puterea legislativa este încredintata Casei Reprezentantilor (DPR).
Alte institutii ale statului sunt Curtea Suprema, Consiliul Consultativ Suprem si Comisia Suprema de Audit.
Soekarno a devenit primul Presedinte al tarii si primul {ef al Executivului, iar Mohammad Hatta, primul Vicepresedinte al Republicii. La 5 septembrie 1945 a fost format primul Cabinet.

Razboiul de Independenta

Tinerei Republici i-a fost amenintata curând existenta. Trupele britance au debarcat în Indonezia ca un contingent al Fortelor Aliate pentru dezarmarea japonezilor. Trupele olandeze au profitat de asemenea de aceasta ocazie pentru a debarca în tara, dar cu un alt scop - si anume de a recâstiga controlul asupra fostelor Indii de Est. La început au fost sprijinite de trupele britanice aflate sub comanda Generalului Christison, fapt recunoscut ulterior de Lordul Louis Mountbatten, Comandorul Fortelor Aliate în Asia de Sud-Est, cu baza la Myanmar. De fapt, trupele britanice erau însarcinate oficial doar cu sarcina de a repatria prizonierii de razboi aliati.
La 10 noiembrie 1945 a izbucnit o lupta crâncena între trupele britanice si luptatorii indonezieni pentru libertate, în urma careia britancii la-u pierdut pe Brigadierul Mallaby. Ca rezultat, britanicii au atacat cu toate mijloacele, pe mare, din aer si pe uscat. Armata recrutata recent a Republicii si-a dat seama curând de superioritatea fortelor britanice si s-a retras din luptele urbane. Au format trupe de gherila si au luptat împreuna cu grupuri populare armate.
Sub pretextul reprezentarii Fortelor Aliate, olandezii au trimis mai multe trupe pentru a ataca fortaretele indoneziene. Între 1945 si 1949 ei au întreprins doua actiuni militare.

Diplomatia si Lupta

Între timp, la 11 noiembrie 1945, Vicepresedintele Hatta a emis un manifest care sublinia politica de baza a noii Republici. Era o politica a bunei vecinatati si a pacii cu restul lumii.
La 14 noiembrie în acelasi an, nou-numitul Prim Ministru, Sutan Syahrir, a introdus în cadrul Republicii un sistem parlamentar, cu partide reprezentate.
La 22 decembrie, Sutan Syahrir a anuntat ca Indonezia accepta propunerea britanicilor de dezarmare si de trimitere în lagare a 25000 de japonezi în toata tara. Aceasta misiune a fost îndeplinita de TNI, Armata Nationala Indoneziana. Repatrierea japonezilor a început la 28 aprilie 1946.
Deoarece lupta cu trupele olandeze continua, sediul Guvernului Republicii a fost mutat de la Jakarta la Yogyakarta la 4 ianuarie 1946.

Problema Indoneziana în cadrul Natiunilor Unite

Razboiul din Indonezia ameninta pacea si securitatea internationala. În spiritul articolului 24 din Carta Natiunilor Unite, problema Indoneziei a fost ridicata oficial în fata Consiliului de Securitate de catre Jacob Malik din Uniunea Sovietica. Curând dupa aceea, la 10 februarie 1946, a avut loc prima întâlnire oficiala între reprezentantii Indoneziei si ai Olandei, sub presedentia lui Sir Archibald Clark Kerr.
Dar lupta pentru libertate continua, iar agresiunea militara olandeza era întâmpinata de rezistenta crâncena a trupelor indoneziene. Guvernul indonezian i-a atacat pe cale diplomatica pe olandezi.
Sub patronajul Lordului Killearn din Marea Britanie, reprezentantii indonezieni si olandezi s-au întâlnit la Linggarjati în Java de Vest. Negocierile au rezultat în recunoasterea de facto de catre olandezi a suveranitatii indonezienilor asupra teritoriilor din Java, Sumatra si Madura. Tratatul de la Linggarjati a fost initializat în noiembrie 1946 si a fost semnat la 25 martie 1947.
Dar acest tratat reprezenta o violare a proclamarii independentei Indoneziei de la 17 august 1945, care implica suveranitatea asupra întregului teritoriu al Republicii. Ca atare, tratatul era dezaprobat de popor. Luptele de gherila au continuat, cu presiuni puternice asupra trupelor olandeze.
În iulie 1947, olandezii au lansat un atac ofensiv pentru a întari bazele lor urbane si pentru a intensifica lupta împotriva luptatorilor de gherila. Totusi, atacul s-a sfârsit prin semnarea Tratatului de la Renville la 17 ianuarie 1948. Negocierea a fost initializata de India si Australia si a avut loc sub auspiciile Consiliului de Securitate al Natiunilor Unite.
În timpul acestor momente de criza Partidul Comunist Indonezian (PKI) a dat o lovitura în spate nou-proclamatei Republici a Indoneziei prin declaratia formarii "Republicii Populare Indonezia" în Madun, Java de Est. Muso a încercat sa rastoarne Guvernul, dar lovitura a fost rapid înabusita, iar el a fost ucis.
La 19 decembrie 1948, violând Tratatul de la Renville, olandezii au lansat al doilea atac militar. Au invadat capitala Republicii, Yogyakarta, l-au arestat pe Presedintele Soekarno, pe Vicepresedintele Mohammad Hatta si pe alti lideri si i-au închis pe insula Bangka, în largul coastei de est a Insulei Sumatra. A fost înfiintat un Guvern interimar, cu sediul la Bukittinggi, Sumatra de Vest, cu Syafruddin Prawiranegara ca lider.
La initiativa lui Pandit Jawaharlal Nehru din India a fost convocata o întâlnire a 19 natiuni la New Delhi si a fost adoptata o rezolutie prin care se solicita capitularea în fata Natiunilor Unite, renuntarea olandezilor la teritoriile indoneziene, suveranitatea Republicii Indonezia la 1 ianuarie 1950. Se mai solicita eliberarea tuturor detinutilor indonezieni si returnarea teritoriilor ocupate în timpul actiunilor militare. La 28 ianuarie 1949, Consiliul de Securitate al Natiunilor Unite a adoptat o rezolutie prin care se solicita încetarea focului, eliberarea conducatorilor Indonezieni si a capitalei Yogyakarta.
Totusi, olandezii nu au renuntat si au continuat sa ocupe orasul Yogyakarta, ignorând Guvernul Republican si Armata Nationala. Au facut în mod deliberat un anunt fals catre întreaga lume precum ca Guvernul si Armata Republicii Indonezia nu mai exista.
Pentru a demonstra falsitatea anuntului, Locotenent Colonelul Soeharto, acum Presedinte al Republicii, a condus un atac complex asupra trupelor olandeze din Yogyakarta la 1 martie 1949 si a ocupat orasul timp de mai multe ore. Acest atac este cunoscut în istoria Indonziei ca "atacul complex de la 1 martie", pentru a demonstra lumii ca la acea data Republica si armata sa nu disparusera.
În consecinta, la 7 mai 1949 a fost semnat un tratat de catre Mohammad Roem din Indonezia si Van Rooyen din Olanda prin care se încetau ostilitatile, se restabilea Guvernul Republican la Yogyakarta si se continuau negocierile în cadrul unei mese rotunde sub auspiciile Natiunilor Unite.

Recunoasterea Mondiala si Suveranitatea Indoneziei

Conferinta a fost deschisa la Haga la 23 august 1949, sub auspiciile Natiunilor Unite. S-a terminat la 2 noiembrie printr-un tratat prin care Olanda era obligata sa recunoasca suverantatea Indoneziei.
La 27 decembrie 1949, Indiile Olandeze de Est si-au încetat xistanta. Au devenit Republica Suverana Federala Indoneziana, cu o constitutie federala. Constitutia, inter alia, prevedea un sistem parlamentar în care cabinetul era responsabil în fata Parlamentului. Problema suveranitatii Irian Jaya, fosta Noua Guinee de Vest, a fost amânata pâna la negocieri ulterioare între Indonezia si Olanda. Aceasta problema a ramas o sursa permanenta de conflict între cele doua tari timp de peste de 13 ani. La 28 septembrie 1950 Indonezia a devenit membra a Natiunilor Unite.

Statul Unitar al Republicii Indonezia

La 17 august 1950, Statul Unitar al Republicii Indonezia, asa cum a fost initial proclamat, a fost restabilit. Totusi, s-a pastrat sistemul liberal democratic de guvernamânt, prin care Cabinetul era responsabil în fata Camerei Reprezentantilor. Aceasta a fost o sursa de instabilitate politica, cu frecvente schimbari în cadrul guvernului. În absenta unui guvern stabil, a fost imposibil ca statul care si-a câstigat recent independenta sa porneasca un program de dezvoltare.
Odata cu restabilirea statului unitar, Presedintele si-a asumat din nou sarcinile de {ef al Executivului si de detinator al mandatului Adunarii Populare Consultative Provizorii. Acesta este asistat de un Vicepresedinte si de un Cabinet ales de el. Executivul nu este responsabil în fata Camerei Reprezentantilor.

Provocari ale "Statului Unitar"

Statul Unitar avea la baza premisa ca o tara pluralistica precum Indonezia putea fi independenta si puternica doar daca era unita. Acesta era raspunsul la practicile coloniale olandeze de a divide si conduce. Astfel, motto-ul national era "Bhinneka Tunggal Ika", asa cum am mentionat anterior.
Totusi, de îndata ce a fost restabilit Statul Unitar, a avut de înfruntat numeroase rebeliuni armate. Rebelii Darul Islam sub conducerea lui Kartosuwiryo au terorizat satele din Java de Vest în încercarea de a impune un Stat Islamic. A durat ani de zile pâna ca acestia sa fie înfrânti. Apoi a urmat banda terorista APRA a fostului capitan olandez de armata Turco Westerling, care a condus la pierderea vietiilor a mii de oameni nevinovati.
În afara teritoriului Java, oameni armati din fostele colonii care au ramas loiali coroanei olandeze au pornit o revolta si au proclamat ceea ce ei numeau "Republica Maluku de Sud".
În Sulawesi de Sud, s-a rasculat un fost ofiter al armetei coloniale, Andi Aziz. În Kalimantan, Ibnu Hadjar a condus o alta revolta armata. În Sumatra au avut loc alte miscari separatiste. Pentru a completa lista, Partidul Comunist Indonezian a organizat o alta lovitura de stat, sub denumirea de "miscarea de la 30 septembrie", în timpul careia au rapit si ucis sase dintre generalii de frunte ai armatei în zorii zilei de 1 octombrie 1965.

Conferinta Asia-Africa

Presedintele Soekarno a avut onoarea de a tine Conferinta Asia-Africa la Bandung, Java de Vest, între 18 - 24 aprilie 1955. Initiativa a fost luata de Indonezia, India, Pakistan, Myanmar si Ceylon (Sri Lanka). La Conferinta au participat delegati din 24 de tari asiatice si africane. Scopul acestei întâlniri a fost acela de a promova o cooperare mai strânsa, amiabila în sectoarele economice, culturale si politice. Rezolutia adoptata a fost cunoscuta sub numele de "Dasa Sila" sau "Cele Zece Principii" de la Bandung. Aceasta lupta pentru pace mondiala, respect pentru suveranitatea tuturor tarilor si pentru integritatea nationala si pentru neamestecul în treburile interne. Rezolutia a mai cautat sa sustina principiile drepturilor omului proclamate de Natiunile Unite.

Sus


LOVITURA DE STAT COMUNISTA

Prea încrezatori în fortele lor si zoriti de îmbolnavira grava a Presedintelui Soekarno, care urma un tratament prescris de o echipa medicala chineza din Beijing, Partidul Comunist Indonezian (PKI) a lansat o alta lovitura de stat la 30 septembrie 1965. Lovitura a fost abrupt si rapid înabusita de Fortele Armate aflate sub conducerea Generalului Maior Soeharto, ulterior {ef al Comandamentului Strategic al Armatei.
În noaptea de 30 septembrie sau mai precis în zorii zilei de 1 octombrie 1965, oameni înarmati ai PKI si membri ai Cakrabirawa, garda Presedintelui, au rapit, torturat si omorât sase generali de frunte ai Armatei. Corpurile acestora au fost aruncate într-o fântâna parasita la Lubang Buaya, la periferia Jakartei. Atacul a urmat desfasurarii de trupe în Kalimantan, culminând cu confruntarea Indoneziei cu Malaezia. În plus, în acea perioada, multi membri ai cabinetului participau la sarbatorirea Revolutiei Chineze din Octombrie în Beijing. În timpul acestui vid de putere au atacat din nou comunistii.
Urmând instructiunile Generalului Soeharto, trupe de elita ale Regimentului de Comando al Armatei (RPKAD) au eliberat statia centrala de radio (RRI) si centrul de telecomunicatii de sub ocupatia comunistilor.
Studentii au iesit în strada pentru a participa la o demonstratie care milita pentru trei puncte sau "Tritura": interzicerea PKI, înlocuirea ministrilor cabinetului Soekarno si reducerea preturilor la necesitatile de baza. Au format un "parlament al strazii" pentru a strânge cererile poporului.
În aceste conditii explozive, Presedintele Soekarno a cedat pân` la urma si i-a acordat lui Soeharto puteri depline pentru a restabili ordinea si securitatea tarii. Transferul puterii s-a efectuat printr-un act prezidential numit "actul de la 11 martie" din 1966. Curând dupa aceasta, la 12 martie 1966, Generalul Soeharto a interzis PKI. Aceasta decizie a fost ratificata prin Decretul Nr. XXV/MPRS/1966 al Adunarii Populare Consultative Provizorii. A mai format si un Cabinet nou, dar Soekarno a ramas {ef al Executivului. Acest lucru a condus la dualism în cadrul cabinetului, mai ales când Soekarno nu a sprijinit programul cabinetului de întarire a stabilitatii economice si politice. Ca urmare, a fost convocata o sesiune extraordinara a Adunarii Populare Consultative Provizorii (MPRS) de la 7-12 martie 1967. Adunarea a decis eliberarea din functie a Presedintelui Soekarno si l-a numit pe Soeharto Presedinte interimar, stabilind ca noul Presedinte sa fie numit de o Adunare Populara Consultativa aleasa.

Sus


GUVERNUL NOII ORDINI

Chiar din momentul preluarii puterii din 1965, Guvernul Noii Ordinii al Presedintelui Soeharto a impus intoarcerea la viata constitutionala, sustinând Constitutia din 1945, intr-o maniera ferma si stricta, si respectând Pancasila ca filosofie de stat si ideologie.
Pentru a depasi mostenirea politica si economica a vechii guvernari Soekarno, Guvernul Noii Ordini si-a asumat urmatoarele obiective:

  1. Sa restaureze ordinea si securitatea si sa impuna stabilitatea politica.
  2. Sa implineasca reabilitarea economica.
  3. Sa pregateasca un plan de dezvoltare nationala, punând accentul pe dezvoltarea economica
  4. Sa puna capat confruntarii cu Malaezia si sa normalizeze relatiile diplomatice.
  5. Sa redevina membra a ONU, organizatie din care Indonezia s-a retras in 1965.
  6. Sa duca o politica externa activa si independenta.
  7. Sa rezolve problema Irianului de Vest.
  8. Sa recâstige credibilitatea economica internationala a Indoneziei.
  9. Sa desfasoare alegere generale la fiecare 5 ani.

Multe din implicatiile acestei politici au fost descrise in paginile anterioare. Ramân de mentionat, totusi, câteva dintre realizarile cele mai importante ale primilor ani ai Noii Ordini. Rezultatele dezvoltarii nationale sunt prezentate aici sub titlul "|mplinirile dezvoltarii" si sunt revazute si readaugite anual.
Cu privire la Malaezia, nu numai ca relatiile s-au normalizat, dar, Indonezia, impreuna cu Malaezia, Filipine, Singapore si Tailanda au pus bazele Asociatiei Natiunilor din Asia de Sud-Est (ASEAN). Dupa câstigarea independentei in 1984, Brunei Darussalam a devenit al 6-lea membru ASEAN. Obiectivul acestei asociatii este de a stabili o cooperare regionala pe plan economic, social si cultural, dar ASEAN opereaza si pe plan politic.
|n scopul dezvoltarii nationale, strâns legat de reabilitarea economica, Indonezia a incheiat cu creditorii internationali un acord de reesalonare a unei datorii de 5 miliarde USD. Recâstigându-si credibilitatea internationala, Indonezia a reusit formarea unui consortiu de state creditoare care sa ajute dezvoltarea economica a tarii. Acest consortiu este cunoscut ca Grupul Inter-Guvernamental pentru Indonezia (IGGI) si include Statele Unite, Canada, Australia, Noua Zeelanda, Japonia, Marea Britanie si un numar de state Vest Europene. |ntrunirile sale anuale au loc la Amsterdam sub presedintia Olandei.


SISTEMUL DEMOCRATIC PANCASILA

Sistemul Democratic Pancasila este un mod de viata al statului si societatii, bazat pe suveranitatea poporului. Este inspirat din nobilele valori ale natiunii Indoneziene. Pancasila, care înseamna cinci principii, este numele dat fundamentului Republicii Indonezia. Cele cinci princinpii ale Pancasila sunt: Credinta intr-un singur Dumnezeu; Umanism; Unitatea Indoneziei; Democratie ghidata de întelepciune în unanimitatea rezultata din deliberarile Reprezentantilor; si Justitie Sociala pentru intreg poporul indonezian.
Astfel, acest Sistem Democratic Pancasila inseamna democratie bazata pe suveranitatea poporului care este inspirata de celelalte principii ale Pancasila si integrata acestora. Acest lucru inseamna ca folosirea drepturilor democratice ar trebui sa fie facuta in sensul responsabilitatii credintei in Dumnezeul Atotputernic, în conformitate cu religia respectiva; intretinerea valorilor umane la nivelul demnitatii umane; garantarea si intarirea unitatii nationale; realizarea justitiei sociale pentru intreg poporul indonezian.
In cadrul vietii democratice bazate pe Pancasila, Adunarea Consultativa Populara (MPR), cea mai inalta institutie a statului, joaca un rol foarte important. Ca institutie ce exercita pe deplin drepturile suverane ale poporului indonezian, MPR trebuie sa reflecte întotdeauna aspiratiile si dorintele poporului prin deciziile si decretele sale. Ca detinator al celei mai mari puteri din stat, Adunarea numeste Presedintele, Vice Presedintele si determina Directiile Politicii de Stat pentru implementarea de catre Presedinte.
Camera Reprezentantilor (DPR), ai carui membri sunt alesi din popor de catre popor, are functia de a exercita controlul asupra conducerii administratiei de catre Presedinte. Mecanismul acestui control al Camerei Reprezentantilor constituie un mijloc de a preveni abaterile Guvernului de la Constitutie sau de la dorinta poporului.

Sus


SIMPLIFICAREA PARTIDELOR POLITICE

Manifestul Guvernamental din 3 noiembrie 1945 deschidea calea dezvoltarii rapide a partidelor politice. Curând a luat nastere un sistem pluri-partid cu miscari politice având diferite ideologii, de la nationalism la socialism, religioase si chiar marxist/leniniste. Astfel, structura politica s-a dezvoltat intr-o democratie liberala complet diferita de tipul de democratie exprimata de Pancasila.
Tara era sfâsiata de conflicte ideologice ascutite, rivalitatea politica era la ordinea zilei si nu se punea problema unui Guvern stabil. Având un total de 24 de partide politice si factiunile lor, Cabinetele puteau fi formate numai pe baza unor slabe compromisuri intre cele mai puternice partide. De fapt, cabinetele erau formate si dizolvate foarte des. Administratia era intr-o dezordine totala, iar dezvoltarea nationala era foarte departe de a fi infaptuita.
Primele si singurele alegeri generale din perioada Vechii Ordini au avut loc in anul 1955. Nici aceste alegeri nu au putut produce un Cabinet puternic sprijinit de Parlament. Dimpotriva, deoarece conditiile politice continuau sa se deterioreze, Presedintele a ordonat formarea unei Adunari Constitutive în scopul schitarii unei noi Constitutii. Totusi, dupa cum am mentionat mai devreme, s-a ajuns la un blocaj care a condus la preluarea puterii statului de catre Presedinte, sub pretextul ghidarii democratiei.
Invatând din experienta unui sistem pluri-partid nelimitat, Guvernul Noii Ordini, care a venit la putere in 1967, a hotarât sa simplifice sistemul politic, tinând cont de urmatoarele:

  1. In scopul reducerii conflictelor ideologice intre organizatiile politice, acestea vor trebui sa adopte Pancasila, ca singura baza de principii.
  2. Pentru a simplifica sistemul politic, in mod special in scopul alegerii unei organizatii politice de catre popor la alegerile generale, s-a simtit nevoia micsorarii numarului acestor organizatii.
  3. In trecut, satele erau baza activitatilor politice si a manevrelor, mai ales in perioada de glorie a Partidului Comunist Indonezian. Aceasta anomalie a afectat viata sociala si economica a populatiei de la sate. Din acest motiv, era de dorit ca satele sa fie eliberate de activitatile organizatiilor politice.

Mai mult, numarul mare de organizatii a fost redus prin fuziunea unor partide si a organizatiilor afiliate in doua partide politice - Partai Persatuan Pembangunan (Partidul Dezvoltarii Unitare sau Partai Persatuan) si Partai Demokrasi Indonesia (Partidul Democrat Indonezian sau PDI) si un Grup Functional sau Golongan Karya (Golkar).
Partai Persatuan reprezinta fuziunea dintre Nahdlatul Ulama (Partidul Studentilor Musulmani), Parmusi (Partidul Musulman), PSII (Confederatia Islamica), PERTI (Uniunea Islamica).
PDI este fuziunea dintre fostul PNI (Partidul Nationalist), Partidul Catolic, Partidul Crestin (Protestant), Partidul Indonezian al Independentei si Partai Murba (Partidul Poporului).
Golkar insumeaza aspiratiile, drepturile politice si indatoririle grupurilor functionale care nu sunt afiliate la nici un partid, si anume civili, membri in rezerva ai fortelor armate, organizatii ale femeilor, grupuri profesionale, agricultori, studenti etc.
In virtutea Directivelor Politicii de Stat din 1983 si pe baza Actului nr. 3, din 1985, Pancasila a fost in final adoptata ca unicul principiu ideologic pe care isi bazeaza activitatea toate organizatiile politice.

Source : Sursa: Indonesia 1996: An Official Handbook

Sus

 
 

 

 
MINISTERUL AFACERILOR EXTERNE
AL REPUBLICII INDONEZIA
 
 
 
 
 
 
 
 
AMBASADA REPUBLICII INDONEZIA - BUCHAREST